Proză scurtă

Contract de confidenţialitate

Pe când nu aveam nici măcar formă m-am trezit chemată în faţa unui consiliu ce lua decizii înainte de a intra în Viaţă. Nimeni nu avea voie să facă trecerea fără să răspundă întâi întrebărilor din chestionarul consiliului.

– Ce vrei să fii: femeie sau bărbat?

– Păi, care este diferenţa?

– Lasă asta! O să afli în timpul Vieţii. Tu răspunde la întrebare.

– Nu ştiu.

– Bine. Decidem noi. Vrei bani?

– Ce înseamnă „bani”?

– Lasă asta. Spune dacă vrei sau nu.

– E de bine sau de rău?

– O să afli în timpul vieţii. Răspunde la întrebare.

– Bine, bine. Vreau, chiar dacă nu ştiu ce înseamnă asta.

– Ai grijă: Un proverb, valabil acolo în Viaţă, spune că: „Banu-i ochiul dracului”, iar averea, în accepţiune comună şi simplistă, e compusă din mulţi bani.

– Aoleu! Păi acum îmi spuneţi?!

– Nu avem voie să te influenţăm în decizii.

– Să vă mulţumesc?

– Lasă asta. Vrei iubire?

– Asta ce mai e?

– Ne faci să ne repetăm. O să afli în timpul Vieţii. Tu spune dacă vrei sau nu.

– (Ăştia iar mă păcălesc…) Nu cred că vreau.

– Nu vrei sau nu crezi că vrei? Să ştim ce bifăm aici.

– Nu vreau!

– Sigur?

– Foarte sigur.

– Bine. S-a bifat. Dar, ai grijă, pe acolo, prin Viaţă, toţi aleargă în tot intervalul ce le-a fost dat, cel mai mult după iubire… şi apoi după bani, dar asta deja este o altă discuţie.

– Păi, iar îmi spuneţi cam târziu…

– Ne amendează cei de la Liberul Arbitru dacă procedăm altfel. Şi-aşa ţi-am spus prea multe.

– Eu cred că ştiu prea puţine.

– Lasă asta. Ai timp toată Viaţa să afli.

– Ce înseamnă „timpul Vieţii”?

–  Vrei să spui „cât”, nu „ce”.

– Da? Bine. Cât?

– De ce nu ai răbdare? E următoarea întrebare. Cât timp vrei să petreci în Viaţă?

– (De data asta nu mai greşesc!) Vreau mult timp. Cât mai mult. Vreau să petrec mult timp frumos în Viaţă.

–  Sigur?

– O, da!

– Bine. S-a notat. Dar, ai grijă, după mult timp petrecut în Viaţă vine bătrâneţea. Majoritatea o suportă greu.

– (Iar m-au făcut!) Ce să mai zic?! Pot să refac testul?

– Nici gând. Sunt miliarde care aşteaptă şi ei la rând.

– Mai sunt întrebări?

– Ar mai fi câteva…

– Pot să renunţ la ele?

– Păi… nu ne-am mai întâlnit cu acestă situaţie. Stai, să analizăm…

– Bine. Consiliul a decis că poţi renunţa la restul întrebărilor, dar pentru a completa fişa mai trebuie doar să faci o alegere între cărţi şi jucării. Care din ele vrei să te însoţească în Viaţă?

– Mi-e teamă să mai răspund.

– Teamă? Deja? Păi nici nu ai ajuns în Viaţă, iar cererea ta este înregistrată de cincizeci de  secole. Ştim că nu e mult, dar totuşi.. în comparaţie cu timpul pe care-l vei petrece în Viaţă, e destul. Deci?

– Aleg cărţile. E bine?

– Lasă asta. Vei afla în timpul Vieţii. În maximum şapte secole te vom contacta cu răspunsul.

Consiliul se retrage, dar nu înainte de a se asigura că am semnat „Contractul de confidenţialitate” şi că nu voi vorbi cu nimeni despre cele auzite. Mi-aduc aminte că mă întrebam: „Cu cine să discut?”

Răspunsul a sosit în trei. Trebuia să mă prezint pentru o ultimă întrebare înainte de plecare. Aceasta era:

– De ce vrei să vizitezi Viaţa?

– Ca să scap de Singurătate, am răspuns.

Aveam să aflu mai târziu, în Viaţă, că acel răspuns a stârnit în consiliu o chestie numită „Râs”.

– Vei ajunge în Viaţă în centrul unei celule sociale numită familie, formată dintr-un bărbat ajuns acolo pe semnătura lui Sânpetru şi o femeie venită de pe Soare.* Să nu uiţi să-ţi iei cărţile cu tine şi „Bucură-te de Viaţă!”

– Adică?

– Lasă asta! Afli tu în timpul Vieţii.

 

22.06.2016

(*Părinţii mei se numesc: Petre şi Sorica).

Michelangelo-creation-of-adam-index

Imagine cover: „Creation of Adam”, Michelangelo (detaliu)

One thought on “Contract de confidenţialitate

Comentariile sunt închise.