Poezie

Răzbunarea Ielelor

S-au strâns ielele să joace-n jurul Lunii,

Horă să facă şi să-i zăpăcească pe feciori.

La ea s-a stins demult lumina, la el mai arde încă lumânarea.

Iese fecioru’n bătătură şi se roagă Lunii:

– Fă-o, Stăpâna cerului, să-şi amintească,

Să îi răsar în vise în această noapte,

Precum ea mie-n fiecare ceas…

-Alege-ţi una dintre ale mele fete,

Îi zise Luna dragului fecior.

– Nu pot, Mărită şi Prealuminată…

Eu doar la ea voiesc s-ajung.

– Mi-ai zis „Stăpână”, iar acum nesocoteşti porunca.

Ai să plăteşti pentru nesăbuita-ţi faptă!

Se duse Luna şi chemă la ea pe iele.

– Nebun şi mut să-l faceţi până mâine

Pe-acest ingrat fecior ce-a refuzat

Să fie soţ pentru vreuna dintre voi,

Cu gândul la o simplă muritoare ce-l ignoră!

Şi duse-au fost nebunele de iele,

L-au prins în câmp pe bietul de fecior.

Şi l-au jucat, şi l-au strigat, şi-au râs de el, şi-au alergat

Până când Luna, scăpătând, le-a tot chemat la ea,

Să le trimită-n alte câmpuri şi la alţi flăcăi…

Dar cu al nostru scump fecior ce s-a-ntâmplat?

Au reuşit zăludele să-l strice, oare?

Nu cred că au avut în veci vreo şansă,

Căci mai nebun decât îl face dorul

De-a lui dorită muritoare

Şi-a lui iubire mută, nemărturisită,

Nici ale Lunii nimfe nu au cum să-l facă.

23-24.06.2016

c9a2b8647652a7b8ab32d3d9420e4cdb

Imagine de pe:wikipedia.org. (The dance- Henri Matisse)