Proză scurtă

O idee prinsă din zbor

Păsările ştiu a scrie. M-am convins. Ele ştiu a scrie-n zbor. Eu sunt cea care nu vedea că ele scriu în timp ce plutesc pe coala alb-bleu a cerului. Cum am putut să ignor faptul că tocmai ele, cele care deţin secretul visului absolut al omului, dorinţa de a zbura, ele ştiu a scrie?! Vulturul va fi cel care, dacă ştiu să îl ascult, îmi va povesti despre vitejii care s-au avântat în bătălii şi în explorarea celor mai semeţe culmi ori a celor mai adânci şi pline de primejdii abisuri. Plus că e şi-un minunat recitator. Privighetoarea şi ciocârlia compun muzică şi o interpretează atât de grozav, încât şi cele mai bune soliste sunt invidioase pe ele. Când mă voi hotărî să fiu inițiată în taina haiku-urilor, va fi necesar să ascult un cocor, iar bonus voi învăţa şi cum să desenez. Preferaţii mei, însă, rămân pescăruşii. Sunt cei mai minunaţi poeţi; veşnic indrăgostiţi şi fermecaţi de diafanele lebede, cele care au de mereu la îndemână o poveste cu regine şi prinţese înţelepte. Mai cred că bufniţele-s filosofii pădurilor. Mereu atente, ele sunt cele care ştiu să vadă acolo unde omul este aproape orb, în întuneric.

Evident că şi în rândul păsărilor există o mulţime de papagali care consideră că scrisul lor este cel mai „colorat”. Ei şi gureşele vrăbiuţe, cele care au mereu „pe fir” cele mai noi bârfe de peste gard, ţin tabloidele pline de „ştiri”. Exemple şi dovezi sunt multe. Pe cei care au înţeles aceste lucruri înaintea mea şi care au „profitat” până acum de creaţiile păsărilor, i-aş acuza de plagiat, asta dacă nu i-aş admira pentru faptul că au ştiut cum să asculte şi să citească.

09.02.2016

djuvara

Imagine via Pinterest. (Steven Kenny)