Aniversări/ Comemorări

Scriitorul şi marea

Am debutat foarte calm şi l-am bătut pe domnul Turgheniev. Apoi m-am antrenat din greu şi l-am bătut pe domnul Maupassant. Am făcut două meciuri egale cu domnul Stendhal şi cred că sunt în avantaj în al treilea. Dar nimeni nu va putea să mă ducă în ring cu domnul Tolstoi, doar dacă sunt nebun la cap.

„Pentru măiestria artei narative, foarte recent demonstrată în „Bătrânul și marea” și pentru influența pe care a exercitat-o asupra stilului contemporanErnest Hemingway  (21 iulie 1899 – 2 iulie 1961) primeşte Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1954, asta după ce cu un an înainte primise Premiul Pulitzer.

În 1918 pleacă pe front. Va fi reporter de război în cele două războaie mondiale, dar şi în războiul civil din Spania (1936-1939). Perioada coincide cu momentul când începe să devină cunoscut şi ca romancier. În 1923 îi apare primul volum de povestiri, iar după trei ani, romanul de debut, Fiesta. Urmează Adio, arme, Zăpezile de pe Kilimanjaro, Pentru cine bat clopotele, Bătrânul şi marea şi alte câteva cărţi de povestiri.

Considerat de critici un reprezentant al minimalismului în literatură, opera lui Hemingway impresionează prin utilizarea unui număr minim de mijloace stilistice și artistice pentru obținerea unui impact emoțional cât mai puternic asupra cititorului. Întreaga sa creaţie, cu un semnificativ caracter autobiografic, este dominată de conflicte emoţionale puternice.

Între 1942 şi 1945, Hemingway a fost „terminat ca scriitor“, aşa cum chiar el spunea;  au fost ani de depresii, apărute în special de pierderea, rând pe rând, a celor mai apropiaţi prieteni scriitori: Scott Fitzgerald (1940), James Joyce (1941) şi Gertrude Stein (1946). Tot în această perioadă, Hemingway suferă de dureri de cap cumplite, tensiune arterială mare, probleme cu greutatea şi diabet, rezultatul mulţilor ani de escapade alcoolice. Într-o călătorie la Veneţia se îndrăgosteşte de Adriana Ivancich, o tânără de 19 ani. Iubirea platonică, survenită pe fondul problemelor maritale cu Mary (cea de a patra şi ultima soţie), a inspirat scrierea „Dincolo de râu şi între copaci“, publicată în 1950, cu recenzii catastrofale, doar pentru ca în anul următor, într-o criză de nervi determinată de modul în care ultimul său roman fusese primit, Hemingway să scrie „Bătrânul şi marea“, în numai opt săptămâni, şi s-o prezinte ca „tot ce o să pot scrie mai bun, cât mai am de trăit“

A pescuit cu mare plăcere peştii-spadă, a iubit la nebunie pisicile polidactile şi a transformat un pisoar într-o fântână artizanală. Acestea sunt mici detalii dintr-o viaţă captivantă, la fel ca opera sa. A supravieţuit antraxului, malariei, pneumoniei, hepatitei, cancerului de piele, diabetului, accidentelor de avion, rupturii de splină, fracturii de craniu şi de vertebre…, iar la final s-a dovedit că singurul lucru care putea să îl ucidă a fost chiar el însuşi. Acaparat total de depresie, nesiguranţă şi alcoolism decide, literalmente, să-şi zboare creierii. În dimineaţa zilei de 2 iulie 1961, îmbrăcat cu unul din costumele sale preferate, pe care-l numea „pelerina împăratului”, se sinucide folosind arma sa preferată cu care vâna porumbei.

Scriitorul adevărat este un om singur. Şi, pe măsură ce creşte în ochii celorlalţi, se cufundă tot mai mult în singurătate. Iar dacă este suficient de bun, în fiecare zi e nevoit să se confrunte cu eternitatea sau cu absenţa ei. Pentru un scriitor adevărat, fiecare carte este un nou început, o nouă încercare de a atinge ceva care rămâne mereu de neatins.

BRAND_FYI_BSFC_116472_SFM_000_2997_15_20140905_001_HD_768x432-16x9

Imagine de pe: biography.com

(Material publicat în revista Literatura de azi)