Discuţii/ Evenimente

Confidentul naturii

O noapte dedicată artei, Noaptea Muzeelor, m-a adus faţă în faţă cu lucrările unui peisagist spaniol pe nume Eduardo Diez. Admirându-i picturile, tot ce-mi venea în minte erau cuvintele lui Auguste Rodin: „Arta este confidentul naturii” şi faptul că autorul acelor picturi trebuie să fi stat foarte mult de vorbă, în intimitate, cu natura. Odată ajunsă în faţa laptopului m-am apucat să caut detalii despre acest artist, iar reţelele sociale mi-au înlesnit contactul direct cu acesta. De aici până la „năvălirea” mea cu întrebări asupra dânsului nu a mai fost decât un pas.

***

Maria Morariu: Atunci când dorim să cunoaştem un om, un artist, cât mai în amănunt, consider că este important să cunoaştem inclusiv perioada de formare a acestuia, aşa că pentru început aş dori să ne spuneţi câteva cuvinte despre copilul şi adolescentul Eduardo Diez. Ce vise avea acesta? Înclinaţia spre artă îşi are rădăcinile în acea perioadă?

Eduardo Diez: Copilăria mea, pot spune, a fost una normală. Pe când eram copil n-aveam lucruri speciale de făcut mai mult decât să mă duc la şcoală, să mă joc pe stradă cu alţi prieteni şi cu fraţii mei, să visez cu ochii deschişi cum am să fiu un aventurier, voi călători în toată lumea, voi cunoşte oameni noi şi voi fi cavalerul care salvează prinţesa. Puţin câte puţin, pentru că atunci când eşti copil de 10-12 ani viaţa se scurge foarte încet, iar ziua în care poţi face tot ceea ce fac oamenii mari nu vine cu uşurinţă, am descoperit că am mai mult decât suficiente abilităţi pentru desen. Şi le-am folosit. Caietele mele erau pline de luptători, prinţese, castele etc. Apoi acasă, folosind culorile, îmi terminam desenele. În acea vreme am descoperit de asemenea că era interesant ce făcea tatăl meu cu tuburile de culori ce umpleau minunat tablourile lui cu portrete şi peisaje. Tata era funcţionar public la stat şi lucra pentru Ministerul Finanţelor; multe din după amiezile sale libere erau dedicate hobby-ului său: acela de a picta cu culori în ulei. Pe la 13-14 ani am fost uimit să văd cum o schiţă în cărbune devine mai târziu un peisaj, o pădure, şi la sfârşit un tablou.

Maria Morariu: Există o expresie care spune: „exerciţiul este mama învăţăturii”. Artistul Eduardo Diez este un autodidact sau are studii în domeniu? Cât de importante sunt acestea pentru desăvârşirea unui artist?

Eduardo Diez: În timpul anilor ’80, eram deja căsătorit, mi-am cumpărat primul şevalet, primele pânze şi primele tablouri. Am cumpărat de asemenea o serie de cărţi – unele americane, altele spaniole, genul acela în care eşti învăţat cum să faci primii paşi în pictura în ulei. Am început să pictez în timpul liber şi în weekend-uri, copiind peisajele descoperite în cărţile şi revistele cumpărate, învăţând cum să amestec pigmenţii şi cum trebuie să arate portretul pe pânză. Mai târziu, n-a mai trebuit să urmăresc o imagine dintr-o revistă pentru că fotografia se afla în mintea mea şi nu era fixă, deci am avut mobilitate pe pânză şi mi-am dezvoltat creativitatea. Când am avut deja mai multe pânze pictate, mi-am dat seama că ceva lipseşte. Învăţând ceva doar pentru că ai citit de unul singur, fără îndrumare, fără explicaţii şi practică a fost foarte interesant, dar am simţit că trebuie să mă întorc şi să o iau de la început, fără a uita ceea ce ştiam. Am ales un centru de artă din Madrid; acolo am petrecut aproape doi ani şi am învăţat detalii pe care nu le ştiam despre pictură. Apoi am plecat în Germania 6 luni, pentru practică şi pentru a învăţa alte stiluri şi alte tehnici. Perfecţiunea nu există, nimeni nu este perfect, iar eu nu am fost niciodată preocupat să fiu aşa. Sunt mulţumit când văd rezultatele unora dintre lucrările mele, nu ale tuturor; sunt foarte critic cu mine însumi şi cer părerea criticilor de artă, încercând astfel să mă perfecţionez; cer de asemenea şi părerea oamenilor ce au sau nu legătură cu arta pentru că eu cred că e bine să cunoşti părerea tuturor.

Maria Morariu: Expoziţia „Senzaţii”, cu care sunteţi în prezent în turneu prin România, mi s-a prezentat (părere personală) ca o serie de lucrări în care se regăsesc trăiri foarte intense, lucrări în care limitele nu există. Cerul, marea şi pământul se contopesc, de cele mai multe ori, iar ramele tablourilor sunt strict cu caracter funcţional, ele nu reuşesc să îngrădească amploarea emoţiilor. Lăsaţi foarte multă libertate în imaginaţia privitorului; astfel o stâncă poate deveni un nor pe cer sau un câmp deschis poate fi privit precum un ocean. Cromatica elegantă şi nu foarte încărcată permite acest lucru. Vorbiţi-ne despre cum a luat naştere această expoziţie.

Eduardo Diez: Ei bine, e simplu. În urmă cu câţiva ani, când am venit în România, în vacanţă, am fost şocat de peisajele sale, de oameni şi în mod special de dragostea pentru artă şi cultură pe care această ţară o are. Aveam deja la activ o seamă de expoziţii (peste 50) însă toate fuseseră colective. Expusesem câte una sau două din lucrările mele, la fel ca ceilalţi participanţi (uneori peste 20-30 de artişti). Am visat întotdeauna să expun individual şi cu intenţia asta i-am cerut în 2013 Marianei Vasile, partenera mea, să încerce să găsească un muzeu sau un centru cultural în care să îmi expun lucrările. Muzeul de Artă Prahova mi-a acceptat lucrările, le-a prezentat ca pe o expoziţie personală, dar în final, cei 39 de metri liniari de pereţi cuprinşi în trei camere împreună cu costurile de ambalare, transport etc. au decis că trebuie să fie una colectivă. Deschiderea a fost un succes, deşi din cei 22 de artişti invitaţi numai eu am fost prezent. Asta e una din metodele folosite în Spania pentru a expune artiştii: ei trimit lucrările într-un punct din Spania sau străinătate, iar logistica le ajută să ajungă la destinaţie. Coordonatele fiind cunoscute, după expoziţie, lucrările se reîntorc la artişti. De-acum artiştii mai au o referinţă de notat în CV. Uşor, nu-i aşa? Am promis muzeului că următoarea mea expoziţie în România va fi una personală şi aşa a fost. Anul trecut 15 lucrări ale mele şi-au mutat domiciliul în România şi au fost expuse la Muzeul Dunării de Jos în Călăraşi, apoi lucrările au plecat la Galeriile de Artă Silistra (Bulgaria), apoi au ajuns la Ruse (tot Bulgaria), iar a patra ţintă a fost Palatul Brukenthal, în Avrig, unde cele 15 lucrări au fost prezentate în august, expoziţie prelungită până în noiembrie 2015 şi adăugate încă 5 lucrări şi continuă şi astăzi. După ce am „bătut palma” cu conducerea Muzeului de Artă Prahova ca anul acesta să am o expoziţie solo, le-am trimis acestora, în martie, 44 de lucrări pe care să le expună în sălile muzeului.

Maria Morariu: Se poate desluşi în modul dumneavoastră de abordare o influenţă anume, un pictor pe care îl admiraţi?

Eduardo Diez: În principiu nu există nicio influenţă pentru că îmi plac pictorii clasici precum Velázquez, El Greco, Leonardo Da Vinci, Rembrandt, Miguel Ángel, El Bosco etc., dar ei nu sunt stilul meu. I-am favorizat pe impresionişti – Claude Monet, Renoir, Paul Cézanne, Sorolla, Armand Guillaumin, Édouard Manet, Paul Gaughuin etc. sau fenomene precum post-modernistul neînţeles al lui Van Gogh sau impresioniştii englezi precum William Turner. Îi iubesc stilul şi îl consider un maestru al acestei arte.

Maria Morariu: Dacă ar fi să întocmiţi o listă, un top al celor mai frumoase reuşite în plan profesional, cum ar arăta aceasta? Dar în plan personal?

Eduardo Diez: Consider o realizare profesională – şi trebuie să o menţionez – intrarea mea în România şi Bulgaria cu expoziţii personale în diferite muzee şi galerii. Cea mai importantă realizare însă este prezenţa mea din august 2015 şi până astăzi în Palatul Brukenthal. Personal, a aborda această nouă faţă a expunerii individuale sau în grup, dar în afara Spaniei, cred că a fost cea mai bună decizie profesională. În sinea mea sunt încântat de atenţia primită din partea publicului, a presei ori a televiziunii la diferite expoziţii, vorbesc acum despre România şi Bulgaria, dar chiar şi în Catalonia, media şi-a făcut apariţia în câteva ocazii. Cea mai mare satisfacţie personală în prezent este să simt că am fost primit cu bunăvoinţă în aceste două ţări şi am simţit semne de afecţiune când am expus ori doar am fost în vizită.

Maria Morariu: Pentru a ajunge la anumite împliniri profesionale şi personale, fiecare trebuie să parcurgă un drum, care nu este mereu lin. Cu ce greutăţi v-aţi confruntat? Ce obstacole aţi întâmpinat în alegerea artei ca „meserie”?

Eduardo Diez: Nimic exagerat, dincolo de cheltuielile cu materialele, transportul, ambalarea etc. Când a fost vorba de ales locurile pentru expunere nu am avut probleme foarte mari şi odată stabilită procedura în România totul a mers cu uşurinţă. În Spania a avea o expoziţie aduce costuri pe care nu mulţi oameni şi le permit şi înainte de a participa la o expoziţie trebuie să te gândeşti de două sau chiar de trei ori înainte. Personal, şi dincolo de partea economică, am ajutorul prietenilor care m-au încurajat, promovat şi prezentat diverşilor oameni, ori m-au introdus în cercurile în care tema principală este arta. Şi asta a adus uşi deschise, m-a făcut să devin un cunoscut şi apoi să expun în locuri minunate.

Maria Morariu: Ce hobby-uri aveţi? Ascultaţi, în mod special, un anumit tip de muzică? Poate aveţi un artist preferat… Sau poate citiţi un autor anume? Ce activităţi completează timpul liber al pictorului Eduardo Diez?

Eduardo Diez: Momentele mele „libere” sunt pline cu lucruri care-mi plac şi pe care în mod voluntar mi le-am ales, spre exemplu să fiu parte din consiliul director al Casei de artă Cantabria, în funcţia de şef al domeniului dedicat artei şi culturii. Cât despre muzică, iubesc totul: de la Chopin la Pink Floyd, de la AC/DC la Mozart sau de la Beyoncé la cântece populare din diferite ţări. Ca orice în viaţă, a asculta o melodie sau alta depinde de moment, de mediu, de stare. Favoriţii mei sunt: The Beatles, Pink Floyd, The Rolling Stones, Allan Parson Project… iar mai recent Thiana, Carla’s Dreams, Lady Gaga, Willy William. Iubesc să citesc, dar din pacate nu-i acord unei cărţi mai mult de câteva zile. Îmi plac cărţile despre natură, citesc clasici şi romane de aventuri, comedii. La fel ca şi în cazul muzicii, nu există preferinţe, pentru că îmi place să citesc despre diferite subiecte.

Maria Morariu: Nu pot decât să vă mulţumesc foarte mult pentru amabilitatea de care aţi dat dovadă şi pentru deschiderea cu care aţi răspuns întrebărilor noastre şi am să vă mai cer doar câteva cuvinte pe care aţi vrea să le transmiteţi celor care îşi doresc, la rândul lor, să urmeze o cale în domeniul acestui gen de artă.

Eduardo Diez: Pentru cei care sunt începători în domeniul picturii aş avea câteva sfaturi: în primul rând, deşi la început drumul pare (şi este) complicat, nu vă descurajaţi. Dacă vă asiguraţi singuri că merită, trebuie să perseveraţi şi să treceţi peste obstacolele pe care „mediul” vi le pune pe drum. În al doilea rând, dar consideraţi-l foarte important: în ciuda studiilor artistice cu regulile lor din pictură, precum şi a comentariilor din jur, fiţi voi înşivă şi faceţi în aşa fel încât creativitatea voastră şi stilul propriu să prevaleze. Satisfacţia personală a unui artist, după modesta mea opinie, este mult mai mare şi cred că mai mult decât atât este modul de a ieşi în evidenţă între ceilalţi artişti. În final, trebuie să spun, că dacă sunteţi capabili să aveţi noi idei, să vă desenaţi visele şi să fiţi creativi hrănindu-vă astfel mintea, nu ezitaţi.

eduardo-diez-1-768x768

________________________________________________________________________________

The natures’ confidant

A night dedicate to art – The Museums’ Night, brought me în front of the work of a Spanish landscape painter named Eduardo Diez. Admiring his paintings, all I could think of were the words of Auguste Rodin: „Art is the confidant of nature” and that the creator of those paintings must have done a lot of talk, in intimacy, with the nature. Once in front of the laptop I’ve started looking for details about this artist, and the social networks facilitated me the contact with him. From here to my „invasion” with questions was only one step away.

Maria Morariu: When we want to meet a man, an artist, in detail, I believe it’s important to know everything, including the period of its formation, so for the beginning I would like you to tell us few words about Eduardo Diez as a child and a teenager. What dreams he had? Inclination towards art has its roots in that period?

Eduardo Diez: My childhood was a very normal one I can say. As a child I didn’t have special things to do more than going to school, playing on the street with other friends and my brothers, and day dreaming – to be an adventurer, to travel all over the world, meet different people and be the prince that save the princess. Little by little, because when you are 10-12 years old life goes very slowly and the day when you can do what older people do don’t come easily, I discovered that I had more than enough skills to draw. And I used them. My notebooks were full with warriors, princesses, castles, etc. Then, at home, with colors, I had finished up my drawings. At that time I discovered also that was interesting what my father was doing with those tubes of colors that filled his paintings beautifully with faces and landscapes. Dad was a civil servant of the State, working for the Ministry of Finance; many of his free afternoons were dedicated to his hobby: painting with oil colors. At 13 or 14 years old I was amazed to see how a sketching charcoal became later a landscape, a forest, and, in the end, a painting.

Maria Morariu: There is an expression (a word) in Romanian saying that „the exercise is the mother of learning”. Is Eduardo Diez a self-educated artist or he has studies in the field? How important are they forperfecting an artist?

Eduardo Diez: During the ‘80s, already married, I bought my first easel, my first canvas and my first paintings. I also bought a series of books – some Americans, and some in Spanish, the ones in which you were taught how to take the first steps in painting with oil colors. I started painting in my spare time and in weekends, copying landscapes discovered in the books and magazines I’ve bought, learning how to mix pigments and how portraying had to look on canvas. Later, I didn’t had to follow the image from a magazine, because the photo was in my head and was not fixed, so I had more mobility on the canvas and I developed my creativity. When many, many canvas were already painted, I’ve decided that I was missing something. Learning something only from reading by yourself without any guidance, without explanations and practicing had been very interesting but I felt I should go back and start over, without forgetting what I knew. I chose a center of art in Madrid; there I’ve spent almost 2 years, and I’ve learned details that I’ve never knew about painting. Then I was in Germany 6 months making practice and learning other styles and other techniques. The perfection does not exist, nobody is perfect, and I was never haunted to become one. I am pleased when I see the results of some of my works, not of all them; I am very critical with myself, and I consult art critics for their opinions, and try thus to continue improving myself; I also ask the opinion of people, which have or not to do with the art world because I think it is good to know everyone’s opinion.

Maria Morariu: The „Sensations” Exhibition, which is currently on tour in Romania, it introduced to me (a personal opinion) as a series of works which lists very intense experiences, works in wich the limits doesn’t exist. The sky, sea and land merge together, most of the time, and the frames of the pictures have strictly a functional character; they fail to hedge the emotions amplitude. You allow plenty of freedom in the imagination of the viewer; and so a rock can become a cloud on the sky and an open field could be seen as an ocean. The chroma – elegant and and not very painty – allow it. Please, tell us about how this exhibition was born.

Eduardo Diez: Well, it’s simple. Several years ago when I first came in Romania, on vacation, I was shocked by its landscapes, its people and especially the love of art and culture that this country has it. I’ve already been carried out quite a few exhibitions (over 50) but all were collective. I’ve had exposed one or two of my works, as well as the other participants (sometimes more than 20 or 30 artists). I had the dream of exhibiting individually and with that intention I asked in 2013 Mariana Vasile, my partner, to try find a museum or a Cultural Center in which to exhibit my works. The Museum of Art Prahova accept my exposure, posed as solo exhibition, but at the end, given the 39 linear meters of wall, comprising 3 rooms and the cost of packing, transport, etc. decided that it was a collective one. The opening was a success though of all the 22 artists invited I was the only one there. This is one of the features is used in Spain to resume the artists: they send the works to a point in Spain or abroad, the logistics make them reach the destination; leaving the coordinates, after the exhibition the works are returned back to them. Now the artist has one reference more. Easy, isn’t it? I promised to the museum that the next exhibition in Romania will be an individual one and so it was. Last year 15 of my works had moved to Romania and were exhibited in the Dunarii de Jos Museum, in Calarasi, then the works were to the Silistra Art Gallery (Bulgaria), the next location was in Ruse (Bulgaria) and the fourth target was Brukenthal Palace in Avrig, where 15 works were presented in August, expanded till November 2015 with five works more and currently still continuing with 12 works. After agreeing with the direction of Prahova Museum that this year we would have my solo exhibition, I’ve sent, in March, 44 works to give them the proper exhibit in the rooms of the museum.

Maria Morariu: Can it be unraveled in the way you approach art a certain influence, a painter you admire?

Eduardo Diez: In principle I don’t have an influence because I like the classical painters as Velázquez, El Greco, Leonardo Da Vinci, Rembrandt, Miguel Ángel, El Bosco, etc. but it is not my style. I’ve always favored the Impressionists – Claude Monet, Renoir, Paul Cézanne, Sorolla, Armand Guillaumin, Édouard Manet, Paul Gaughuin, etc. – or phenomena such as the post-impressionist misunderstood Van Gogh or the English impressionists as William Turner. I especially admire the latter one that I’ve mentioned, William Turner. I love his style and I consider him as being a master of this art.

Maria Morariu: If you were to make a list, a classification of your most important professional successes, how would it look like? And on a personal level?

Eduardo Diez: As a professional achievement I must mention my entry into Romania and Bulgaria doing solo exhibitions in various museums and art galleries. The greatest achievement I consider being exhibited in the Brukenthal Palace since August. Personally, to start this new facet of exhibiting individually or in group, but outside of Spain, I think it was the best decision I ever made. Deep down into detail I am delighted for receiving the attention that the public, the press or TV gave me in certain exhibitions, I’m talking about Romania and Bulgaria, but also in Catalonia the media had made its appearance on several occasions. The greatest personal satisfaction currently is to check that I am welcomed with kindness in these two countries and I receive signs of affection when I expose or only visit.

Maria Morariu: To reach a certain level of professional and personal accomplishments, each must undergo a way that is not always smooth. What difficulties you’ve confronted with? What obstacles have you encountered in choosing art as a „job”?

Eduardo Diez: Not excessive, aside from the cost of the materials, the transport, the packaging, etc. When it came to locate places to expose I have not had excessive problems, and once settled the procedure in Romania everything become easier. In Spain to expose brings costs that are not accessible to all people and prior to participate in an exhibition you have to think twice or three times. Personally, and aside from the economic theme, I have the help of friends who have encouraged me, promoted me and presented to certain people or introduced in circles where the main theme is the art. And thus had been opened doors, got started being a little bit known and exposed in wonderful places.

Maria Morariu: What hobbies do you have? Do you listen, in particular, a certain type of music? Maybe you have a favorite artist … Or do you read a particular author? What leisure activities fill the free time of Eduardo Diez- the Painter?

Eduardo Diez: My „free” moments are filled with things that I like and that I’ve voluntarily got, for example to be part of the Board of Directors of Casa Cantabria, Madrid, as Head of Art and Cultura. About music I like everything: from Chopin to Pink Floyd, from AC/DC to Mozart or from Beyoncé to folk songs from different countries. Like everything in life, listening to one or another song depends on the moment, of the environment, the mood, etc. Favorites are The Beatles, Pink Floyd, The Rolling Stones, Allan Parson Project… currently Thiana, Carla’s Dreams, Lady Gaga, Willy William… I love to read but unfortunately I don’t give to a book more than few days. I like the books about nature, I read classics and novels of adventure, comedy. Like music, there is no favorite because I love to read about many different topics.

Maria Morariu: I can only thank you so much for your kindness you’ve showed and for the openness you answered to our questions and I’ll ask you just few more words you want to send to those who would love to follow a path in this type of art.

Eduardo Diez: To the new ones which are beginners in the field of painting I want to give them some tips: Firstly, although at the beginning the way seems (and it is!) complicated don’t be discouraged. If you assure yourself that it’s worth it, you must persevere and jump over obstacles that this environment puts on the way. Secondly, but consider it very important: despite the artistic studies which holds rules of painting, and of the comments of the environment, be yourselves, make that way that your creativity and your own style to prevail. The personal satisfaction generated by an artist, from my modest opinion, it is much higher and I think, moreover, it is the way to be prominent in the rest of artists. Finally I must say that if they are able to have new ideas, to draw their dreams and be creative feeding their mind work, they should have no hesitation.

Sursă Imagini: eduardodiezj.com

(Supervizare limba engleză: Lucia Reich)

Interviu publicat în revista Literatura de azi

One thought on “Confidentul naturii

Comentariile sunt închise.