Aniversări/ Comemorări

Visul imposibil

Supranumit “Principele ingeniozităţii”, Miguel de Cervantes (29 septembrie 1547 – 22 aprilie 1616), romancier, poet și dramaturg, a fost simbolul literaturii spaniole, cunoscut în primul rând ca autorul romanului „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”. Spirit renascentist, reprezentant de geniu al umanismului spaniol şi universal, precursor al modernităţii şi considerat părintele primului roman modern, Cervantes credea în demnitatea umană, în valoarea individului – omul se află în centrul preocupărilor.

Cu o viaţă plină de numeroase aventuri extraordinare, care i-au servit drept modele pentru crearea de personaje fabuloase, atât de actuale şi astăzi, Cervantes reprezintă o culme a gândirii europene şi un scriitor original, greu de egalat. Începând cu 1570 se îmbarcă pe galera Marquesa, sub comanda lui Diego de Urbina, şi participă la marile bătălii ale vremii. Prima dintre ele este celebra încleştare de la Lepanto (1571). Din acea bătălie navală a ieşit rănit de două săgeţi, în piept şi în mână. De atunci a primit porecla „ciungul de la Lepanto“. În realitate, nu rămăsese ciung, doar avea mâna stângă uşor anchilozată, ca urmare a secţionării unui nerv.

Pe 26 septembrie 1575 atât Miguel, cât şi fratele său Rodrigo au fost capturaţi de piraţii turci pe când încercau să se întoarcă în Spania. Au fost apoi vânduţi ca sclavi în Alger, de unde Rodrigo se va întoarce de-abia peste un an, iar Miguel, peste cinci. Tocmai în 1580, prin operaţiunea a doi fraţi iezuţi care se aflau în trecere, s-a plătit răscumpărarea pentru vrednicul soldat. Acesta a fost salvat cu doar câteva minute înainte de a fi îmbarcat pentru Constantinopol. Nimeni nu l-ar mai fi putut răscumpăra de acolo. – “Libertatea, Sancho, este unul din darurile cele mai de preţ pe care cerul l-a dăruit oamenilor: cu ea nu pot fi asemuite nici bogăţiile pe care le ascund pământul şi marea; pentru ea, ca şi pentru cinste, poţi şi trebuie să-ţi dai şi viaţa; iar pierderea ei este cel mai mare rău ce ţi se poate întâmpla.” (Don Quijote de la Mancha)

Întors acasă, decide că este timpul să se însoare, ceea ce şi face în 12 decembrie 1594, soţia sa, Cătălina, fiind o femeie tânără, fără o avere considerabilă, dar de care se separă după numai doi ani. Ca şi personajul său, Don Quijote, femeia ideală exista doar în închipuire. După câţiva ani este acuzat de fals în acte şi întemniţat. În închisoare va începe să scrie despre Don Quijote.

Don Quijote de la Mancha este capodopera literaturii spaniole, iar Cavalerul tristei figuri rămâne simbol al năzuinţei spre vise imposibile. Prima parte a apărut în 1605 și s-a bucurat de un mare succes din partea publicului, iar cea de-a doua in 1615; a fost tălmăcită în principalele limbi europene și în prezent este una din operele cu cele mai multe traduceri din lume. Capodopera lui Cervantes a avut parte de interpretari variate: parodie a dragostei cavalereşti, epopee a idealismului eroic, comentariu despre alienarea autorului, precum şi critică a imperialismului spaniol.

“În cele din urmă, din cauza atât de puţinului somn şi a cât de mult a citit, creierul său a secat şi şi-a ieşit complet din minţi.

Señora Oriana către Dulcinea del Toboso

O, Dulcinea, dacă mi-ar fi scos o
Măiastră zână-n drum chiar satul care
Ţi-e patrie, din Miraflor pe mare
Veneam să schimb azi Londra pe Toboso.

Lui Don Quijote să-i fi dat chemare,
Să fi putut fi pentru-acel colos o
Icoană-n lupte, inima mi-a ros-o
Dorinţa, vie fără de-ncetare.

De-aş fi scăpat şi eu la fel de castă
Lui Amadís din braţe, cum putut-ai
Cu-al tău curtenitor hidalg Quijote,

Azi n-aş şti ce-i invidia nefastă.
M-ar bucura, nu m-ar jigni, plăcuta-i
Tovărăşie, dând plăcerii cote
.

(„Don Quijote de la Mancha”, traducere Ion Frunzetti)

donquixote

Imagine – pictură semnată de Pablo Picasso

Articol apărut în revista Literatura de azi