Aniversări/ Comemorări

Lumea poeţilor şi a visului

Pământul nu îl „încăpea”. Toată planeta era prea strâmtă pentru un spirit de aventură atât de mare precum cel al lui Paul Gauguin (7 iunie 1848 – 8 mai 1903). Se spune că, în acele vremuri, dacă ar fi avut posibilitatea, ar fi fost primul om care ar fi „fugit” în Univers doar pentru a-şi ostoi o sete nebună de a descoperi şi de a vedea cât mai multe. Aflat mereu cu un pas înaintea colegilor săi de generaţie, Gauguin este cel care prin arta sa a deschis calea picturii moderne, chiar dacă el este încadrat, mai mult temporal, în categoria postimpresioniştilor.

Viziunea sa intensă şi plină de senzualitate asupra vieţii i-a adus notorietate, dar şi multe confruntări cu ideile conformiste ale „vechiului continent”. Tânărul Gauguin încercase să se „încadraze” în norme, devenind până la vârsta de 25 de ani un familist cu cinci copii, ofiţer pe un vas comercial şi mai apoi funcţionar la o agenţie de bursă. Din această perioadă datează şi primele sale lucrări, opere aflate sub clara influenţă a celor care i-au fost mentori, profesori şi prieteni: Pissaro si Cézanne.

Dar zările albastre ale oceanelor şi culorile exoticului îl chemau spre aventură. Faptul că îşi petrecuse o parte din copilărie la Lima, Peru, îşi pusese o amprentă de neignorat asupra caracterului artistului. În ciuda notorietăţii în creştere, familia pictorului era mereu în pragul sărăciei, lucru care contribuie la disperarea lui Gauguin, astfel că acesta decide detaşarea de familia sa şi căutarea unei linişti pline de sens şi răspunsuri. Alăturarea de un alt spirit inadaptabil al vremii, Van Gogh, cel cu care petrece nouă săptămâni în „Casa Galbenă”, din Arles, dă naştere unei adevărate „furtuni” în momentul în care cele două puternice personalităţi se ciocnesc creând adevărate episoade dramatice din care nu au lipsit bătăile, ameninţările cu moartea sau „celebrul” moment al urechii tăiate a lui Van Gogh. Amiciţia şi respectul pe care cei doi şi-l purtau, totuşi, a fost mai presus de toate acestea şi, chiar dacă cei doi nu se vor mai întâlni până la sfârşitul vieţii, vor păstra un adevarat „pact al tăcerii” asupra celor întâmplate, menţionat în diverse epistole ale celor doi către prieteni sau familie.

Retragerea în Tahiti va reprezenta cea mai importantă perioadă artistică pentru Gauguin. Aici, înconjurat de băştinaşe adolescentine, pictorul va da frâu liber viziunii sale paradisiace asupra modului de a lucra şi de a trăi. Chiar dacă situaţia financiară nu se va îmbunătăţi vreodată, artistul va obţine o oarecare satisfacţie din traiul liber şi din faptul că multe dintre modele folosite în tablourile sale îi vor deveni  şi iubite, unele dăruindu-i copii ilegitimi.

În memoria artistului, laureatul premiului Nobel pentru Literatură Mario Vargas Llosa îi aduce un emoţionant omagiu în cartea sa „Drumul spre paradis”, iar Picasso semnează de-a lungul vieţii câteva lucrări cu numele Paul, în loc de corespondentul spaniol – Pablo.

Lumea nu este a logicii, ci a poeţilor şi a visului.- Paul Gauguin

13141032_1083146835039881_791787750_n

Imagini de pe wikiwand.com

Articol apărut în revista Literatura de azi